Via Transilvanica este, după cum deja știți, drumul care unește. În rândurile ce urmează vă duc pe noua rută a Bistriței, inaugurată în 2022 cu multă bucurie chiar în reședința de județ unde vom ajunge în curând. Înainte de toate, ne-am început ziua acolo unde am încheiat-o pe precedenta și revenit la Punctul Gastronomic Local al doamnei Maria Bidian pentru un mic dejun ce ne-a bucurat papilele gustative și ne-a încărcat bateriile pentru noua zi pe care o aveam în față.

Am pornit pe traseu cu mult entuziasm, în fața noastră deja fiind un grup, iar în spatele nostru un altul. Ziua a putut fi împărțită în două, prima parte fiind urcare constantă, iar a doua fiind în coborâre și plată prin satul sasesc Dorolea (menționat prima dată prin anul 1332), cu a lui biserică evanghelică veche și impunătoare. 

Dar să revenim la urcarea noastră susținută din Bistrița Bârgăului, pe valea Bridireasa. Drumul șerpuiește printre gospodăriile satenilor, iar din când în când traversează zone de pădure, numai bune pentru răcorire în zilele senine de vară. Cu cât avansăm peisajul devine tot mai sălbatic, iar priveliștea se deschide după aproximativ 6 km de la plecare. Admirăm crestele munților Bârgăului, observăm și Dosului Zâmbroaiei (1346 m), loc pe unde ne-au purtat picioarele în episodul 3 din Ținutul de Sus și terminăm singura urcare a zilei. 

Temperatura se schimbă odată cu intrarea în pădure și, preț de încă 2 km mergem alături de cele două grupuri menționate la începutul textului, urmând ca de la km 8.8 drumurile noastre să se despartă. De aici începe noul traseu, venit în ajutorul celor care își doresc să descopere, pe lângă zonele sălbatice ale potecii și frumoasa cetate a Bistriței.

Am primit informația foarte valoaroasă conform căreia, pe coborârea spre Dorolea, la ieșirea din pădure, se află o stână. Am aflat numele ciobanului și eram pregătiți să îl strigăm dacă ai lui câini ne-am fi întâmpinat ostil. Însă în loc să îl căutăm noi pe cioban, ne-a găsit el. Și din acel moment a început una dintre cele mai frumoase experiențe de până acum de pe Via Transilvanica. 

În Bucovina am sărit peste etapele unde puteam trece pe la stână din cauza ploii. Am revenit între Vatra Moldoviței, Sadova și Mestecăniș în perioada în care ciobanii erau deja coborâți de pe munte atât cu oile, cât mai ales cu tratațiile lor. Regretam acest aspect, mai ales când vedeam, de-a lungul timpului, că mulți drumeți s-au bucurat de această experiență.

Noi însă l-am cunoscut pe nea Ștefan; ciobanul; credinciosul; neînfricatul; ospitalierul; OMUL. Ne-a cules de pe drum, de la vreo 500m de stână, a vorbit frumos cu ai lui câini ce își făceau doar datoria și ne-a condus, pe traseu, spre locul unde locuiește mai bine de jumătate de an. Ne-a primit in casa lui și ne-a oferit o experiență de viață.

” Am urdă prospotă. Sigur vreți, mă duc s-o tei ca să gustați. Vă e foame tare? Că am și caș? Îi prospăt, no. De la oile din vale, ni la ele cum stau tătie la umbră. Că li-i cald și lor pe seceta asta. O fo bună totuși ploia de zilele trecute, c-o mai inverzit puțin iarba. No, poftă bună, mancați, că vă mai aduc, no. ” Ca mai apoi să ne povestească despre nepoți, cum îi spun mereu ” bunicule, vrem să ne plimbi cu măgărașu ” și despre ursul care ” tăt coboră și vinie și strică treburile pe aici ”. Am zis mai sus că nea Ștefan e neînfricat. 

Îți trebuie și curaj să ieși noaptea înaintea ursului, să duci muncă de lămurire cu el ca nu are ce căuta în zona în care îți desfășori activitățile zilnice. Nu știm cum a trecut timpul, dar ne-am bucurat de fiecare moment. Câinele ce mai devreme ne lătra vehement era tolănit lângă camera unde ciobanul își spunea poveștile, ca și cum îl proteja. Ne-am luat la revedere, ne-am urat de bine și ” așa să vă ajute Dumnezo. Să îi spuneți lu’ doamna Dana că v-ați întâlnit cu mine și…dacă auziți pe cineva care vrea să muncească la o stână, să-i dați numărul meu, că mare nevoie am de un om muncitor aici. Îi dau branză și îl apăr de urs. Plus ca…no, îi fain aici în natură. ” 

Am ieșit din curtea stânei și ne-au ieșit în cale viitoarele ajutoare ale lui nea Ștefan. Trei ciobănești mici, grași și afectuoșii, proaspăt treziți din somn, ne-au dat încă un motiv de bucurie și energie pentru ce mai rămăsese din coborârea spre Dorolea. Bornele treceau, una după alta, iar drumeții au mai întâlnit încă două turme de oi și capre, alături de ciobani și câinii aferenți. Unii au fost mai agresivi, unii au preferat doar să privească, iar noi am trecut mai departe. 

Satul Dorolea, atestat documentar din 1332, distrus complet de un incendiu pe la 1550 și reconstruit după 1800, este curat și aranjat. Oamenii au grija de spațiile verzi din fața caselor, iar în centru se ridică Biserica Evanghelica. Caldura era obositoare, iar gândul că mai avem puțin și terminam încă o zi ne-a făcut să păstrăm ritmul până la cazare.

Ghidul drumețului ne recomandă, la Dorolea, să ne oprim la Pensiunea Elis. Aici am găsit-o pe doamna Dana, cea pe care nea Ștefan a zis să o salutăm. Pensiunea Elis este și locul unde drumeții pot pune ștampila în carnet, dar și un loc cu toate facilitățile unui final de etapă. Stabilisem din timp să ne facă mici cumpăraturi din oraș, urmând ca noi să ne gătim în acea seară. De aceasta data am reușit să profităm și de piscina pe care o aveam la dispoziție și ne-am relaxat preț de o oră, la finalul celor 20 km parcurși.

Apusul soarelui ne-a prins în curtea pensiunii, iar racoarea își intra în drepturi. Am stat puțin la povești cu doamna Dana, am aflat că îi place să primească turiști și speră ca de acum și alți drumeți să îi treacă pragul. Mulțumim, și pe această cale, pentru ajutor și ospitalitate. A urmat odihna și pregătirea pentru urmatoarea etapă, una mai scurtă, dar atât de specială.

Cale bună, călătorilor!

Episoadele anterioare (Ruta Bucovina): episodul 6, episodul 5, episodul 4, episodul 3, episodul 2 și episodul 1.

Episoadele anterioare (Ruta Ținutul de Sus): episodul 1, episodul 2, episodul 3.

Continuarea cu: Ținutul de Sus (episodul 5).

Traseul în format GPX: