Când am aflat prima dată de noul traseu ce avea să ajungă la destinația noastră din acest episod eram în plin proces de planificare a etapelor (cu număr de km, cu diferențe de nivel, cu locuri de cazare și unde ne putem odihni picioarele mai bine). Apoi vestea a circulat, a apărut harta și am aflat toate detaliile noilor etape de pe un traseu mai accesibil decât ruta prin Petriș. Așa că nu mi-a rămas decât să le comunic tuturor că vom ajunge la Bistrița. 

Ne-am bucurat cu toții că, la un moment dat în excursia noastră, vom vedea și altceva în afară de natură. Să nu mă înțelegeți greșit, iubim natura și ne place cum Via Transilvanica devine drumul care unește toate aceste aspecte. Dar era nevoie și de o zi mai ușoară, urmată de o seară relaxantă în oraș.

Dimineața nu a fost cea mai răcoroasă, iar temperatura maximă din această etapă trecea de 30°C. După un mic dejun la Pensiunea Elis din Dorolea, ne-am luat la revedere de la doamna Dana, cu dorința de a ne revedea peste ceva timp, la fel de voioși și sănătoși. Traseul de astăzi o cotește spre stânga după 800m de la pensiune și iese de pe asfalt. Am mers paralel cu o baltă de pescuit (în Ghidul Drumețului este menționată și această cazare), pe valea Fânațele, iar mai apoi se începe urcarea pe Dealul Corbului. 

Până la km 4 urcarea se face paralel cu pădurea, iar priveliștea pe care drumeții o lasă în spate este spectaculoasă în cazul unui cer senin. Crestele înalte are munțiolor Rodnei, dar și zonele pe unde am umblat în episodul 3 (Piatra Fântânele, Munții Bârgăului) și episodul 4 (zone de dealuri dintre Bistrița Bârgului și Dorolea) fac ca peisajul să fie unul aparte, iar urcarea să treacă mai ușor.

Drumul intră apoi în pădure…ce bucurii mici pot avea unii călători. Umbra și temperatura puțin mai scăzută fac ultima parte a urcării mai ușor de suportat, iar de la km 5 se merge pe un platou, drumul șerpuind printre copaci; magia Via Transilvanica se întamplă: frunzele care cad sunt luate de vânt și purtate spre sol, dar nu ajung la destinație; plutesc în aer și îți fură privirea deja obosită de la atâta efort. Nu ne-a rămas decât să ne bucurăm în continuare de ce ne oferă imensitatea naturii din această pădure din apropierea municipiul Bistrița.

Platoul este întrerupt brusc de o coborâre, ca mai apoi o ultimă urcare să ne aducă la capătul superior al telescaunului de pe pârtia Cocoșul. Aici am fost nevoiți, pentru a putea admira borna VT, să ne ”luptăm” cu niște capre care puseseră stâpânire atât pe bornă, cât mai ales pe drumul nostru ce își începea coborârea abruptă spre livada de peri seculari.

În doar 2.5 km am pierdut 270 m în altitudine, umbra pădurii a fost încoluită de arșița deja prezentă în poiană, ca mai apoi și potecă să fie înlocuită de trotuarul asfaltat ce ne va ține companie până în centrul orașului. Trebuie să recunosc, această parte a plimbării nu este atât de spectaculoasă, probabil și din pricina căldurii și a dorinței de a da mai repede rucsacul jos din spate. 

Povestea însă este departe de a se fi încheiat, întrucât cei care s-au ocupat de găsirea rutei ideale prin centrul istoric al Bistriței s-au gândit la toate, drept pentru care după ce am lăsat greutatea ”casei” la cazare, am revenit pe traseul pentru una dintre cele mai plăcute experinețe de până acum de pe întrega poveste Via Transilvanica. După Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud poteca intră pe zona pietonală.

Aici este locul de promenadă, iar în capătul acesteia se află, după părerea mea, cladirea reprezentativă pentru Bistrița. Biserica Evanghelică este un monument de arhitectură reprezentativ pentru tranziția de la stilul gotic la cel al Renașterii în Transilvania, fiind finalizată în anul 1564. Turnul bisericii, cu o înălțime de 75m, este cel mai înalt turn medieval din România. Istoria sa este zbuciumată, iar cel mai recent eveniment a fost în anul 2008, când turnul turnul bisericii a luat foc. În momentul de față biserica este încă în reabilitare.

În preajma bisericii se află alte două locuri emblematice pentru bistrițeni. Șirul Sugălete este un ansamblu istoric de monumente, fiind alcătuit din 13 clădiri ce datează din secolele XV-XVI și se numără între cele mai tipice construcții renascentiste din Transilvania. Sugăletele sunt formate din mai multe clădiri etajate, legate între ele prin niște intrări spațioase ce formează o galerie cu 20 de bolți ce se sprijină pe 21 de pilaștri (un element arhitectural folosit ca să dea aspectul de coloană pe o întindere a unui perete, având doar o funcție ornamentală).

Casa Argintarului este un alt monument de arhitectură de la începutul secolului al XVI-lea, fostă locuință a unui mare meșter bijutier care i-a înfrumusețat fațada (între 1560-1563) cu admirabile ancadramente de piatră în stilul Renașterii, executate de arhitectul elvețian Petrus Italus.

Turul cetății Bistrița continuă prin pasajele ce unesc străzile principale, iar ieșirea din veche cetate se face pe lângă Turnul Dogarilor, o mărturie a sistemului de apărare medieval ce a fost construit pe aceste meleaguri. Aici am întâlnit și borna Asociației Mocănița Transilvaniei, ce au ca scop principal repunerea pe șine a frumosului tren cu aburi dintre Teaca și Râciu. Informații detaliate despre munca pe care aceștia o depun se pot afla și de pe site-ul lor iar părerea mea este că merită susținuți pentru proiectele pe care le au în derulare. 

Și dacă tot am ajuns la povești despre oameni frumoși și implicați, trebuie să las și aici niște cuvinte de mulțumire pentru niște părinți de traseu pe care i-am cunoscut în mediul online încă din perioada în care planificam rutele zilnice pe Via Transilvanica. Livia și Daniel ne-au ajutat cu informații prețioase despre dificultatea zilelor, despre zonele critice; ne-au urat bun venit în Ținutul de Sus la Bistrița Bârgăului, la finalul unei etape lungi; ne-au recomandat să îl strigăm pe nea Ștefan la stână în cazul în care câinii sunt prea vehemenți cu noi; dar cel mai important a fost că ne-au așteptat la ei în oraș, cu brațele deschise. Invitația de a ne cunoaște și în realitate a venit firesc și iată-ne la terasa Roots Bistro&Caffe (loc unde se găsește și ștampila în Bistrița), la o serie de pahare de vorbă cu cei ce au grijă de o bună bucată de traseu în această zonă a jud. Bistrița-Năsăud. Mulțumim, din nou, pentru tot ajutorul! La Roots nu doar că am stat de povești, dar am pus la cale și planul pentru ziua ce avea să vină. Am cunoscut o parte din familia Berende (mulțumiri lui Bogdan și tatălui său pentru ajutor). Ziua s-a încheiat cu promisiunea fermă că ne vom întoarce și cu alte ocazii, pentru a gusta mai mult din tradițiile zonei.

Bistrița este o așezare cu multă istorie, cu oameni frumoși și primitori, cu locuri prin care te poți plimba la pas. Ne-a fost de bun augur această zi mai scurtă, încheiată în cel mai plăcut mod. Am rămas plăcut surprinși, am adăugat încă un loc în lista cu amintiri și am mers la odihnă cu gândul la următoarea etapă.

Cale bună, călătorilor!

Episoadele anterioare (Ruta Bucovina): episodul 6, episodul 5, episodul 4, episodul 3, episodul 2 și episodul 1.

Episoadele anterioare (Ruta Ținutul de Sus): episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4.

Continuarea cu: Ținutul de Sus (episodul 6).

Traseul în format GPX: