Tot la începutul planificării excursiei prin Ținutul de Sus am zărit numele unui final de etapă și am fost curios să aflu mai multe despre acest sat din zona de deal a județului Bistrița-Năsăud. Jeica este locul unde, într-o zi călduroasă de vară, ajungem și noi la finalul acestui articol.

Noi trăim într-un loc unde toată lumea se grăbește, chiar de la prima oră. Și nu am găsit în București, încă, un loc atat de plin de oameni diferiți care vin să servească o cafea în tihnă la prima oră a unei dimineți din mijlocul săptămânii. Fie că sunt în drum spre locul de muncă, fie că sunt turiști proaspăt treziți, fie că sunt drumeți cu planuri mărețe, își păstrează niște timp pentru ei, savurând povestea ce vrea a fi spusă de către cei de la Copacul de Cafea. Le-am găsit borna, am visat la o ceașcă de cafea și uite-ne intrând pe ușă. Am fost întâmpinați frumos, iar cafeaua am luat-o la pachet, servind-o la micul dejun (mulțumim din nou celor de la Roots Bistro&Caffe).

Cu forțe proaspete, am vrut să ne luăm rucsacul în spate și să pornim pe traseul propus și de ghidul drumețului. Apoi ne-am adus aminte de marele ajutor primit în ziua precedentă când, într-un moment de inspirație, am reușit să trimitem bagajele direct la Jeica, la viitoarea noastră cazare. Domnul Zoltan Bocskai a fost norocul nostru, un om deosebit care, printre altele, își dorește să dezvolte turismul în Jeica. Ne-am cunoscut prin intermediul familiei Berende și vom păstra legaturile ori de câte ori vom veni prin această zonă a României. 

Un alt aspect pe care nu l-am menționat în episodul 5 din Ținutul de Sus este acela că de la borna mocaniței (BN087B) traseul urcă, prin oraș, pe dealul Budacului, ca mai apoi să intre pe un drum forestier plat. Am parcurs această porțiune prin oraș la finalul zilei precedente, urmând ca traseul nostru de astăzi să înceapă efectiv pe drumul forestier menționat mai sus. 

Se anunța o zi lungă, cu foarte mult soare, asfalt și sate, fără zone expuse sau păduri prin care întâlnirea cu animalele sălbatice ar putea fi o problemă. Ne-am luat la revedere de la Bistrița cu imaginea orașului văzută prin inima bornelor Via Transilvanica (BN091B) și am început o coborâre destul de susținută până în primul sat al zilei, Monariu. A fost prima dată când ne-am întrebat daca merită efortul de a merge prin soare, iar replica drumului care unește nu a întârziat să apară: ” It’s too late to stop now ” stă scris pe una dintre borne. Am adaptat acest motto pentru restul zilelor și am mers mai departe.

Poteca trece, pe la km 7.8, râul Budac, apoi o cotește la stânga, în direcția lui de curgere. Ne apropiam de singura parte cu umbră a zilei, cu o lungime de doar…400m, jumătate în urcare, jumătate în coborâre, cât sa trecem din valea Budacului în valea Șieului. A urmat o secțiune mai puțin plăcută, unde atenția a fost asupra carosabilului și a mașinilor ce treceau pe lângă noi până în Domnești, acolo unde ne-am mutat pe trotuar.

Totuși, un punct de interes pe această porțiune o reprezintă Râpa cu păpuși, o rezervație naturală ce a fost declarată arie protejată și se întinde pe o suprafață de 2 hectare. Aceasta reprezintă un perete aproape vertical (afloriment), în care apar nisipuri compacte, cu straturi de argile marnoase, gresii, marne și gresii concrecționare multiple, având diferite forme (păpuși, capete de animale, ciuperci) și mărimi.

După o scurtă pauză de masă lângă Biserica Ortodoxă din Domnești, călătorii au început urcarea ușoară, sub același soare arzător al unui început de lună august. Peisajul este spectaculos, la orizont crestele munților unindu-se cu norii care parcă nu voiau să se așeze în fața soarelui. Până la km 15 traseul urmărește un drum de pământ, ca mai apoi să devină asfaltat. Altitudinea de peste 400m este și ea un avantaj, pe această porțiune vederea fiind deschisă atât către grupele nordice ale Carpaților Orientali (în special munții Rodnei și Bârgău), cât mai ales către linia de munți vulcanici Călimani-Gurghiu. În plan apropiat se distinge valea râului Șieu, dar și frumoasa magistrala feroviara 400 (tronsonul Sărățel-Deda).

La km 17.3 al acestei zile am reintrat pe vechiul traseu, semn că ruta nouă a Bistriței s-a încheiat cu succes, dar nu excludem ideea de a face și ruta prin Petriș, măcar pentru a vizita crama de la Jelna și Rezervația Naturală Laleaua Pestriță. Cu ultimele puteri, am urcat dealul dintre satele Mărișelu și Jeica, iar ultima parte a drumului a fost salvată de către un sătean ce ne-a întrebat senin dacă nu dorim, totuși, să mergem cu el cu mașina. Am trișat, poate, dar am aflat că fasolea lui este o plantă muzicală, iar dacă tot veni vorba de muzică, toată coborârea a fost acompaniată de o piesă a lui Mike Oldfield ce mi-a adus aminte de drumurile copilăriei împreună cu familia. Zâmbeam unul la altul, știind că urmează să mai încheiem o etapă în satul aflat între dealuri.

Prima atestare documentară a satului Jeica (în limba maghiară Zselyk, în limba germană Schelken) datează din anul 1332, când numele satului apare în Lista zeciuielii (impozitării) Papale și din această relatare reiese, că în acea perioadă aici se afla biserică parohială romano-catolică. Primul preot, al cărui nume ne este cunoscut din relatările istorice a fost Blasius Christianus (1439). De amintit este faptul că începând de la acest preot sunt cunoscute numele tuturor preoților slujitori din sat și acesta a fost oficiat prin așezarea unei plăci comemorative în 2016. ce poartă numele acestora.

Noi am poposit la doamna Magdolna, vecina doamnei Ilona (cea care apare și în ghid). Am sunat-o cu ceva timp în urmă și ne-a spus că are locuri numai bune de odihnă pentru niște călători. Tot aici ne-am regăsit și bagajele care au fost aduse cu o seară înainte. Știam că în sat nu prea sunt variante de cazare, așa că am preferat să aranjăm acest aspect din timp, anunțând ulterior cu o zi înainte că sosim. Recomandăm să procedați asemănător și, în cazul în care nu mai ajungeți în ziua stabilită sau nu mai rămâneți peste noapte, să anunțați în prealabil, întrucât gazdele se pregătesc cu mâncare gătită pentru drumeții ce vor să le treacă pragul. 

Am găsit un alt om frumos aici. Am fost primiți cu brațele deschise, cu mâncare gustoasă și cu povești. Experiența e greu de descris în cuvinte. Poate fi diferită pentru fiecare persoană, dar sunt sigur că mereu va fi plăcută. Am reușit, pe finalul zilei, să vizităm și biserica, loc unde am pus și ștampila în carnetul drumețului. Timpul petrecut pe drumuri și-a spus cuvântul și înainte de apus eram deja pregătiți de odihnă. Ziua ce urma era mai lungă și mai grea, atât din punct de vedere al distanței, cât și a diferenței de nivel. Dar…” It’s too late to stop now ”.

Cale bună, călătorilor!

Episoadele anterioare (Ruta Bucovina): episodul 6, episodul 5, episodul 4, episodul 3, episodul 2 și episodul 1.

Episoadele anterioare (Ruta Ținutul de Sus): episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5.

Continuarea cu: Ținutul de Sus (episodul 7).

Traseul în format GPX: