“ Nu-ți mai face atâtea planuri, că nu îți ies mereu. “

Am auzit această frază de atât de multe ori încât nu o mai bag în seamă. Îmi place să fac planuri de călătorie. Le pun pe fiecare într-un sertar, în funcție de numărul de zile, anotimp, dificultate, acces și lista poate continua la nesfârșit. Ele sunt acolo, iar când există o portiță, oricât de mică, un sertar se deschide și planul este scos pentru a fi analizat. De multe ori acesta este și realizat, mai devreme sau mai târziu.

Era ultima parte a anului 2018 când am făcut primul plan pentru destinația noastră de astăzi, inspirat fiind de frumoasa tură pe cel mai înalt vârf din zona Cazanelor Dunării. 4 ani mai târziu ne-am adunat o mână de oameni și-am luat la pas poteca marcată de vecinii și prietenii sârbi, în bine conservatul lor Parc Național Đerdap. Noi am venit de la București, în vreme ce pe tata, Cristi și Alin i-am adunat din Tr. Severin într-o dimineață târzie de noiembrie. E plăcut sentimentul când pleci la drum cu oameni dragi.

Startul ascensiunii noastre pe Mali Štrbac a fost în zona Golo Brdo, așa cum veți vedea și în traseul de la finalul acestei povești. Am urmat un marcaj clasic al zonei, cercul alb-roșu pe care îl întâlneam pe unii copaci ori pe pietrele de lângă potecă. Preț de 2km drumul forestier urcă susținut, printr-o pădure din ce în ce mai deasă, ca mai apoi să se meargă pe un fals plat până la km4.6.

Panta se schimbă însă, drumul urcând din nou susținut până la km6. Până în acest punct peisajul nu este deosebit de spectaculos, cu mici excepții în care drumul prin pădure face mici viraje. Luna noiembrie a adus cu ea și un covor de frunze ce tocmai căzuseră din copaci, deci fundalul sonor este din nou asigurat, ca și în turele precedente de la Șirnea ori Mercheașa.

A urmat o schimbare de direcție, dar și primul indicator spre vârful mult așteptat. Drumul forestier a fost înlocuit de o potecă ce șerpuieste printre copaci și stânci, într-un aer ușor mistic dat și de vremea închisă de care am avut parte în această drumeție. Preț de 1.2km am urcat, iar traseul aduce aminte de ultima parte a celui de pe mai marele Veliki Štrbac.

Am urcat până am ajuns, la propriu, pe marginea prăpastiei, moment în care s-a deschis în fața noastră imaginea peste care chipul lui Decebal veghează de atâția ani. Pe cât de impunătoare este sculptura din Golful Mraconiei, pe atât de mică pare atunci când este privită de la altitudinea de 626m a lui Mali Štrbac.

Cazanele Mici, Golful Mraconiei, Ciucarul Mic, Golețul Mare, Golețul Mic, riviera plină de pensiuni de pe malul românesc ne-au bucurat privirea la capătul unei urcări accesibile pentru orice drumeț dornic de o plimbare în natură. Am admirat flora mediteraneană, o Dunăre ce-și face loc printre pereții de piatră din care sunt alcătuiți atât Podișul Miroč, cât și Munții Almăjului de pe partea română.

Am terminat sesiunile de fotografie de pe abruptul impunător al zonei și ne-am întors la drumul forestier, loc unde am luat-o spre dreapta de această dată. Noua direcție se numește Ploče, un loc plat, aflat la o altitudine de 360m și la o distanță aproximativ egală față de la Mali și Veliki Štrbac. Am urmat marcajul, iar ochii s-au bucurat de măreția pădurii de foioase. Până la km10 am coborât, ca mai apoi să urcăm preț de aproape 1km, traseul ocolind totuși o serie de doline și crovuri destul de adânci.

Covorul de frunze este parcă neatins, totul este la locul lui și nu există arbori tăiați ori marcați pentru acest scop. Am mai menționat și postarea din 2018 faptul că Parcul Național Đerdap este o zonă de protecție 1, iar singura intervenție umană este în poteca turistică, fără a deranja în vreun fel ecosistemul. Poiana s-a deschis pe la km12, iar de acolo am mers la punctul de belvedere de deasupra Cazanelor Mari.

De aici imaginea este grăitoare, Ciucarul Mare parând o insulă în mijlocul Dunării, iar peretele vertical al versantului sârbesc este imens. Ne-am bucurat de soarele alfat la apus, am surprins întregul parcurs al Dunării prin Cazanele Mari și Golful Dubovei și ne-am continuat traseul într-o coborâre de aproape 3km până la drumul național de pe malul apei.

Obiceiul familiei este ca în fiecare toamnă să facem o ieșire în natură, o drumeție de câteva ore într-un loc de care suntem atașați ori pe care încă nu l-am descoperit, în special în zona din care provenim. Fie că a fost în Podișul Mehedinți, fie că am luat la pas cărările Munților Mehedinți, ne-am bucurat de moment. Ne-am organizat mereu să avem acest timp. De această dată am reușit să tragem biletul norocos cu vremea, am trecut fluviul și v-am dus într-un alt loc deosebit cu priveliște, dar și cu mâncare bună. Pentru că da, la final de zi, am sărbatorit reușita traseului la Tekija, pe malul Dunării, la restaurantul Panorama.

De menționat, la finalul textului, este faptul că pentru orice drumeție în Parcul Național Đerdap trebuie luată legătura cu reprezentanții parcului (email: tamarajankovic@npdjerdap.rs).

Hajde živeli!

Traseul în format GPX: