Fiecare drumeț are un început pe care și-l aduce aminte cu drag; fiecare drumeț are voie să viseze, la vârste fragede, pe când descoperă natura și ceea ce ea oferă, la vârfuri din ce în ce mai semețe și mai îndepărtate. Prima mea drumeție adevărată a fost pe un traseu de acasă, din Mehedinți, pe care l-am refăcut ulterior, parțial, într-o zi de primăvară: Costești-Obârșia Bahnei. Dar visul a fost altul, ascuns și el, la fel ca admirația purtată an de an, alergătorilor de la Hercules Maraton. Și dacă tot am adus în discuție evenimentul, ne aflăm din nou în Valea Cernei, de această dată la o zi după terminarea cu succes a traseului de semimaraton din cadrul evenimentului menționat mai sus.
După cursă, masă și odihnă meritată trebuia să vină și recuperarea, la pas, pe un traseu montan, mai ales că vremea se anunța bună de luat potecile la cutreierat. Circuitul pe care l-am avut în plan a fost chiar cel care dă și numele Parcului Național în care ne aflăm: PN Domogled-Valea Cernei.
Domogledul este, în ultimă instanţă, un fel de belvedere („construcţie aşezată pe un loc ridicat, de unde se poate privi departe”, dar şi loc, terasă, platformă de unde se vede departe”, conform DEX). Definiția din DEX este exact ceea ce semnifică și toponimul descompus în cele două elemente componente lexicale de origine sârbească: dom „casă, locuinţă” şi particula postverbală gled- (< gledati „a privi”). Prezentarea pe scurt este făcută, traseul bine marcat și cunoscut doar până la un punct, iar curiozitatea și încântarea sunt la cote mai înalte decât cei 1105m ai vârfului pe care urmează să ajungem.
Prima parte a traseului ce pleacă de la drumul național este, probabil, cel mai frecventat traseu turistic din zona Băilor Herculane. O succesiune de serpentine ce seamană cu cele de pe Vf. Tâmpa fac din drumul până la Crucea Albă o plăcere.
Am găsit și băncuțe la aproape fiecare schimbare de direcție, iar în aproximativ o ora și un sfert am ajuns în primul punct de belvedere al zilei. Sub Crucea Alba există și Puntea Veche, o zonă unde traseul este lipit de un zid de piatra prin intermediul unei punți de lemn, deosebit de frumoasă, dar și destul de periculoasă pentru cei cu rău de înalțime.
Mai sus puțin de Crucea Albă există și un loc special amenajat pentru servirea mesei, dacă există doritori, iar traseul continuă urcarea abruptă printr-o pădure de foioase ce tocmai începuse să își expună hainele colorate de toamnă. Cu cât avansăm în altitudine, cu atât mai deși sunt și pinii negri de Banat, specie protejată prin lege și întâlnită doar în această zonă a României. Poteca șerpuiește printre stânci, iar aproape de finalul urcării există și câteva zone în care atenția trebuie să fie sporită la parcurgerea unor mici pereți de piatră.
Odată ieșiți din pădure, panta este mult diminuată, iar primul vârf pe care îl întâlnim la finalul Potecii Pisicii este Vf. Domogledul Mic (1099m). Urmează o scurtă coborâre în șaua dintre vârfuri, iar priveliștea este încântătoare. Se pot admira atât vârfurile mai înalte din Munții Cernei și Mehedinți, cât și satele din Podișul Mehedinți. Se spune că de pe Vf. Domogledul Mare (1105m) se poate vedea Dunărea, iar noi confirmăm acest aspect. Am admirat atât marele fluviu, cât și vârfurile din Cazanele Dunării (Veliki Štrbac și Mali Štrbac traseele fiind descrise cu lux de amănunte în cele două drumeții din anii precedenți).
Vederea către Valea Cernei este și ea încântătoare, stațiunea fiind ușor de observat și admirat. Culorile toamnei dau o imagine deosebită versanților abrupți ce se ridică pe ambele maluri ale unui râu creator de atât de mult frumos. Alegerea traseului de coborâre este destul de ușoară, circuitul continuând spre Cheile Feregari, pe o potecă marcată tot cu bandă galbenă ca și traseul pe care tocmai am urcat.
Părăsim astfel zona golașă a vârfurilor și avansăm într-o pădure deasă de pin negru, ca mai apoi foioasele să îi ia locul. Lumina este caldă, iar poteca traversează mai multe zone cu pantă diferită, existând doua praguri mai abrupte între trei secțiuni mai plate. Dacă în coronamentul pădurii încă persită verdele, în ambele părți ale potecii am putut observa covoare întinse de brândușe de toamnă, ce dădeau un aer aparte acestei coborâri.
Ultima parte a coborârii a fost și cea mai dificilă, Cheile Feregari fiind deosebit de spectaculoase. Pereții de piatră se ridicau semeț, amintindu-ne de unde am venit și făcându-ne atenți la orice pas. Traseul vechi a fost schimbat, ultimul kilometru până la drumul național fiind acum marcat și mai ușor de urmat. Drumeția noastră de recuperare s-a dovedit a fi mai grea decât ne așteptam, dar nu din pricina distanței, cât a diferenței de nivel.
Au fost 11-12 km, dar cu peste 1000m diferență de nivel, așa cum veți vedea la finalul articolului, în harta atașată. Totodată, nu este recomandată parcurgerea traseului pe timpul iernii, fiind extrem de abrupt și periculos. O altă informație prețioasă este că pentru vizitarea traseelor montane din Parcul Național Domogled-Valea Cernei trebuie achitată o taxă de 10 lei, valabilă 7 zile. Noi Am achitat-o o ocazia maratonului Hercules, dar în restul timpului există și centrul de informare turistică.
Visul copilăriei în materie de vârfuri montane din apropierea casei a fost împlinit, fotografiile sper că și-au atins și ele scopul, iar scurtul jurnal de drumeție să fi fost de folos măcar unei persoane la fel de curioase ca și drumeții participanți la tură. Se anunță totuși o toamnă lungă, așa că ar fi păcat să nu vă depășiți puțin limitele pe unul dintre acoperișurile Mehedințiului.
Traseu în format GPX: