Noaptea la Jeica a fost liniștită. Niciun sunet nu a deranjat niște călători din odihna mult dorită. Stabilisem cu doamna Magdolna ca micul dejun să fie gata în jurul orei 8, pentru a avea timp să îl savurăm, alături de o cafea și o ultimă poveste cu cea care ne-a fost gazdă.

Ne-a întrebat daca vrem să ne pună ceva la pachet, pentru drumul lung ce ne aștepta. Acela a fost momentul în care ne-a pus pe masă ceva ce mancam pentru prima dată acum mulți ani. La 2-3 dealuri distanță de locul unde ne aflam, pâinea prăjită în ou era o specialitate a casei pe vremea când eram singurul nepot al bunicii. Ea își are originile la Archiud, un sat la fel de uitat și la fel de vechi precum Jeica, fiind atestat documentar în anul 1293. Am împachetat, ne-am luat la revedere și duși am fost, trecând din nou pe lângă biserica vizitată în episodul 6 și ieșind din sat, într-o urcare abruptă preț de 2km.

Traseul de astăzi a fost împărțit foarte bine pe mici etape, din bornă în bornă. După ce ne-am cocoțat pe dealul Stejarului, așa cum am aflat că se numește, a urmat una dintre cele mai sălbatice porțiuni din Ținutul de Sus. Vreme de 5km am urcat și am coborât, am traversat o porțiune de pădure ce ne-a bucurat cu umbra ei, dar ne-a și făcut să fim atenți la orice mișcare.

Era liniște totală însă. Și un drum care unește dorințele călătorilor de a descoperi frumoasa zonă colinară bistrițeană. Din loc în loc poteca ieșea din pădure, lăsând priveliștea să ne încânte cu frumoasele creste ale munților Rodnei (din ce în ce mai departe) și ale munților Călimani (Scaunul Domnului fiind ușor de reperat).

După 7.5 km parcurși am început coborârea spre primul sat de pe traseu. După borna BN112 trebuie urmărit cu atenție harta, drumul ce îți fură ochii nefiind pe traseul spre Posmuș, acesta cotind-o spre drept. Satul Posmuș a fost întemeiat de către coloniști germani. Mihály Teleki (1634-1690), cancelar al Transilvaniei, a dobândit o proprietate însemnată în zonă, în jurul anului 1680. Istoria locurilor este și ea zbuciumată, însă astăzi forma castelului Teleki prinde contur, fiind în plin proces de reabilitare din 2019. Am zărit castelul de pe deal, poteca ieșind din pădure direct într-o livadă de meri.

A fost o perioadă în care întreaga zonă era acoperită de pădure, astăzi rămânând doar câteva exemplare de stejar. Cel mai bătrân are o vârstă de peste 500 de ani, iar alți doi copaci seculari se pot vedea pe marginea potecii, loc unde este amplasat și un refugiu. Am făcut prima pauză mai mare aici, la km 10 (borna BN116), știind că urmează o a doua urcare susținută, iar căldura era deja prezentă.

Am urmat poteca pe Calea Morii, spre o nouă destinație. După urcarea însorită am început coborârea printre Pădurea Plopișului (stânga) și Pădurea Ursului (dreapta), până ce am ajuns la Pensiunea Maria, cazarea noastră de la finalul acestei zile. Aici am luat o nouă pauză, dar ne-am lăsat și casa din spate, pregătiți fiind de ultima parte a zilei. Drumul forestier pe care îl urmează Via Transilvanica te face sa vrei sa mergi mai departe.

Ne-am amintit că “ It’s too late to stop now “ și ne-am continuat aventura, dând ocol Pădurii Ursului. Pe stăpân nu l-am zărit, în schimb ne-am bucurat de prezența unei căprioare, chiar înainte a intrării în pădurea de după borna pisicii (BN121).

Era liniște iar, era umbră și ne era bine. Printre copaci am văzut o turmă de oi, ciobanul fiind prezent, iar unul dintre câini se odihnea exact la limita dintre umbră și soare, fără a ne baga în seamă. Poteca începe să coboare ușor, iar oile au fost înlocuite de niște vaci curioase. Ne-au fixat cu privirea, în timp ce câinii ce le însoțeau ne lătrau de la distanță. Și am început ultima urcare a zilei, pașii fiind tot mai grei.

Am mai făcut o pauză în vârful ei, ne-am bucurat privirea de la peste 600m altitudine și am luat-o ușor la vale, pe Dosul Obârșiei și pe Fața Viilor. Drumul trece prin niște poieni cosite și aranjate, apoi urmează malul unui mic pârâu. Am zărit și a doua căprioară a zilei, aceasta fugind pe o pajiște verde.

Încă un pas și ajungem la Monor, localitate ce este așezată pe cursul superior al Văii Luțului. Am fost întâmpinați chiar la intrare de o doamnă ce își uda ” plantele ei muzicale “. Ne-a oferit apă și ne-a rugat, cu lacrimi în ochi, să nu plecăm și noi din România. Principala activitate industrială a localnicilor de la poalele Călimanilor este prelucrarea laptelui, în anul 1991 fiind înființată o fabrică modernă de prelucrare a laptelui. Aceasta prelucrează zilnic în jur de o sută de mii de litri de lapte achiziționați de la producătorii particulari din comună și din comunele învecinate din județele Bistrița‑Năsăud și Mureș.

Etapa noastră s-a terminat la primărie, acolo unde speram să găsim și ștampila. Fiind însă vineri și deja trecut de ora 16, am fost nevoiți să mergem în satul învecinat, la preotul din Gledin. L-am găsit acasă, am stat puțin de vorbă, aflând printre altele și că vecinului lui este din Tr. Severin (capătul celălalt al potecii Via Transilvanica și…acasă pentru povestitor). L-am cunoscut apoi, pe final de zi, pe domnul Marian, proprietarul Pensiunii Maria. Cu acesta am discutat la telefon pe parcursul zilei pentru a ne lua din Monor și a ne aduce la pensiune cu mașina. Între timp soția sa ne-a pregătit masa pe care am servit-o când am ajuns la cazare. Ni se spusese că domnul Marian este un bun povestitor, așa că am avut timp să aflăm diverse aventuri vânătorești și nu numai. Ne-am luat la revedere și am stabilit ora de plecare pentru ziua următoare, domnul Marian asigurându-ne și drumul înapoi pe traseu, acolo unde l-am lăsat astăzi.

Masa a fost delicioasă, nu doar pe seama poftei călătorilor, ci mai ales pe priceperea bucătarului. A urmat o seară liniștită, un apus de soare parcă pictat în toate tonurile unui portocaliu atât de iubit de toți drumeții de pe Via Transilvanica și o noapte de odihnă într-un loc în care ar fi frumos să revenim și într-un grup mai mare. Locul este accesibil și aproape de multe obiective turistice, iar ospitalitatea gazdelor este un bonus. 

Dacă frumusețea zonei de munte din episodul 3 a fost preferata tuturor din Ținutul de Sus, la finalul acestei zile am găsit și ocupanta locului secund. Zone sălbatice, păduri seculare de fag și stejar, castelul văzut printre dealuri, povestea bornelor sculptate, liniștea și priveliștile deosebite fac deliciul acestei călătorii dintre Jeica și Monor.

Cale bună, călătorilor!

Episoadele anterioare (Ruta Bucovina): episodul 6, episodul 5, episodul 4, episodul 3, episodul 2 și episodul 1.

Episoadele anterioare (Ruta Ținutul de Sus): episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6.

Continuarea cu: Ținutul de Sus (episodul 8).

Traseul în format GPX: